MENIU

Accident de muncă mortal la Complexul Energetic Rovinari

Foto: economie.moldova.org

Un muncitor de 42 de ani de la Complexului Energetic Rovinari din Gorj şi-a pierdut viaţa, joi seara, după ce a căzut de pe o clădire dezafectată a unităţii unde lucra la dezmembrarea fierului vechi.

Trupul neînsufleţit al muncitorului a fost descoperit abia vineri dimineaţa, iar moartea lui a fost declarată accident de muncă şi este investigată de inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Gorj şi de Parchetul Local Târgu-Jiu.

Potrivit Simonei Dumitraşcu, inspector şef adjunct al ITM Gorj, bărbatul era muncitor angajat la o firmă prestatoare de servicii pentru CE Rovinari şi a căzut de pe o clădire dezafectată. "Victima accidentului de muncă are 42 de ani şi era angajatul unei firme care lucra pentru complex. A fost găsit în dimineaţa zilei de vineri, căzut, având craniul spart. Se pare că lucra la dezmembrarea fierului vechi dintr-o clădire dezafectată. Vom continua cercetările", a spus ea.

Leonard Filip, purtătorul de cuvânt al CE Rovinari, a declarat că un alt muncitor a găsit cadavrul vineri dimineaţă: "Cadavrul a fost găsit de un muncitor. Se pare că bărbatul a decedat joi seara, dar nimeni nu i-a observat lipsa. Nu este angajatul complexului, ci al unei firme prestatoare de servicii".

Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină legală Gorj.
Mai multe articole despre:
accident accident de muncă cadavru