MENIU

Accident cu trei morţi şi trei copii răniţi în judeţul Iaşi

Foto: guraialomitei.ro

Trei persoane au decedat şi alte patru, din care trei sunt copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 13 ani, au fost rănite în urma unui accident rutier care s-a petrecut pe drumul european 583, la circa 10 kilometri de municipiul Iaşi.

La locul incidentului au intervenit trei maşini SMURD, un echipaj de descarcerare al pompierilor şi mai multe ambulanţe.

"Trei adulţi au decedat, este vorba de doi bărbaţi şi o femeie. Trei copii au fost duşi la Spitalul de Pediatrie. O fetiţă de 12 ani are traumatism cranio-cerebral, iar o altă fetiţă, de 13 ani, şi un băieţel de trei ani, sunt policontuzionaţi. O altă femeie a fost adusă la Spitalul "Sf.Spiridon" şi este în curs de evaluare", a declarat, contactată telefonic, dr. Diana Cimpoieşu, medic coordonator al SMURD Iaşi.

Din informaţiile preliminare furnizate de poliţişti, accidentul s-a petrecut în jurul orei 16.00 după ce un autoturism BMW a intrat pe contrasens şi a lovit frontal o maşină marca Logan.

"Mecanismul de producere a accidentului încă nu este clar, specialiştii încă evaluează situaţia la faţa locului", a declarat comandantul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi, comisar-şef Liviu Zanfirescu.

Circulaţia pe ambele sensuri de mers în zona accidentului s-a desfăşurat cu dificultate timp de peste o oră, fiind formate coloane de maşini.

Mai multe articole despre:
accident morţi Iaşi răniţi Logan BMW