Absolvenţii Spiru Haret au obţinut suspendarea testului de titularizare din Focşani
Situaţie fără precedent în Vrancea. Cei 30 de absolvenţi ai Universităţii Spiru Haret, care au fost scoşi din examenul de titularizare, au câştigat în instanţă suspendarea examenului. Şi nu vor să se oprească aici. Absolvenţii vor să obţină anularea examenului. Inspectoratul Şcolar Vrancea încearcă acum să cadă la pace cu absolvenţii.
Supăraţi că au fost daţi afară din examen, profesorii au dat în judecată inspectoratul şcolar, iar instanţa le-a dat câştig de cauză. Imediat după aflarea deciziei, inspectoratul şcolar a încercat să-i convingă pe absolvenţi să renunţe la proces şi să accepte posturi de suplinitori.
"Încercăm o soluţie de compromis pentru că din cei 30 dascăli care fac parte din dosar, în acest moment şapte au ocupat posturi", a declarat Iordache Bostan, inspector general şcolar.
Absolvenţii Spiru Haret nu vor să accepte posturile rămase şi sunt hotărâţi să obţină anularea examenului de titularizare.
"Am fost la un coleg care este internat la neurologie, a făcut accident vascular cerebral în urma acestui eveniment. Am o altaă colegă care este la pat, este distrusă, traumatizată, nu poate să-şi revină", a spus Mariana Dragomir, absolventă a Universităţii Spiru Haret.
Următorul termen în proces va avea loc pe 8 septembrie.
Dacă absolvenţii Spiru Haret vor câştiga acest caz, examenul va trebui dat din nou de toată lumea. Cei 30 spun că doar aşa se va face dreptate mai ales că unii dintre ei au fost internaţi la spital după ce au fost daţi afară din examen.