A. Năstase: În ceea ce-i priveşte pe liberali, votul din Congres este decisiv pentru alegerile prezidenţiale
Crin Antonescu este noul preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Acesta a obţinut 873 de voturi, dintr-un total de 1419 voturi valabile, în timp ce Călin Popescu Tăriceanu, contracandidatul său, a strâns numai 546 de voturi.
"La prima vedere, este important cum trebuie să gândim, în perspectiva alegerilor prezidenţiale, configuraţia structurii de conducere de la PNL", a declarat, la Realitatea TV, în emisiunea "Realitatea zilei", Adrian Năstase, preşedintele Consiliului Naţional al PSD.
"În ceea ce-i priveşte pe liberali, votul din această seară e decisiv pentru alegerile prezidenţiale", a spus Adrian Năstase. "Crin Antonescu are, în mai mare măsură decât Tăriceanu, capacitatea de a lua şi voturi care nu sunt propriu-zis ale PNL", a completat acesta. Cât despre candidatul din partea PSD, preferinţa social-democratului este una previzibilă: "De la PSD îl prefer pe Adrian Năstase, evident."
Năstase s-a declarat convins de faptul că cel care va candida din partea PSD la prezidenţiale va intra în turul doi, "iar faptul că acesta poate să mobilizeze mai multe voturi pentru PNL va fi un lucru important în turul doi".
"Sper ca în turul doi acordul anti Băsescu, despre care spuneam că este important pentru România, va necesita un sprijin puternic din partea electoratului pro liberal pentru că altfel, unii dintre ei s-ar putea să rămână acasă indecişi între candidatul PDL şi cel al PSD", a încheiat Adrian Năstase.