MENIU

A. Năstase: Demisia în bloc a parlamentarilor PD-L este soluţia pe care o caută Băsescu

Foto: times.ro

Prin referendumul ţinut, aberant, în acelaşi moment cu alegerile prezidenţiale, Traian Băsescu schimbă sensul alegerilor printr-o fraudă morală, a cărei miză este urâtă, zgomotoasă şi atrage foarte tare atenţia, scrie, pe blogul său, Adrian Năstase. Social-democratul pare să fi găsit, însă, soluţia salvatoare: demisia tuturor celor 182 de parlamentari din PD-L. E simplu, ieftin, se aplică de mâine şi nu trebuie să aşteptăm încă un mandat, explică pesedistul.

"Traian Băsescu procedează acum la fel ca şi în 2004. Şi atunci a schimbat sensul alegerilor printr-o fraudă morală. Aşa face şi acum, prin acest referendum ţinut, aberant, în acelaşi moment cu alegerile prezidenţiale. E o fraudă morală, nu una legală. El nu încalcă o lege anume. El sfidează sensul legilor şi recomandările juriştilor (inclusiv ale celor din străinătate, care recomandă ca, dacă se organizează un referendum în acelaşi timp cu alegerile, ele nu trebuie să fie promovate de candidaţi şi nici să conţină o implicare a instituţiilor statului)", scrie, pe blogul său, Adrian Năstase.

Această fraudă morală, continuă pesedistul, este "urâtă, zgomotoasă şi atrage foarte tare atenţia".

"Pentru că nu e legală, e greu de dovedit ceva juridic. Dar, fiind zgomotoasă, acoperă celelalte fraude posibile. Adică, exact pe cele care contează", continuă social-democratul, şi asta pentru că "nu vom mai vedea ce fac cei care organizează alegerile pe listele comune, pe fondurile comune, în secţiile speciale. Vom fi cu toţii deja într-un scandal perpetuu până atunci".

În opinia social-democratului, Traian Băsescu ar urmări, prin acest referendum, fraudarea morală a alegerilor.

"Traian Băsescu îşi face campanie (încă nu ştim dacă din bani publici, dar bănuim că da) şi încearcă să acopere dezbaterea prezidenţială normală, pe temele legate de bilanţul propriu", mai scrie Năstase.

Atacul pesedistului nu se opreşte, însă, aici. "Scandalul ultimilor cinci ani ajunge la paroxism", spune Năstase, vădit iritat de faptul că "Băsescu este peste tot, la televizor, în ziare, pe pereţi, cu mesajul despre referendum", în timp ce "noi, cu toţii, suntem forţaţi să luăm parte la mascarada sa".

În finalul postului, Adrian Năstase propune şi o soluţie menită să reducă numărul de parlamentari, lucru urmărit de şeful statului prin referendum.

"Aud că senatorii şi deputatii PD-L au pus afişe că ei susţin reducerea numărului de parlamentari. E simplu, e ieftin, se aplică de mâine şi nu trebuie să aşteptăm încă un mandat. Ei sunt, cu totul, 182. Dacă îşi dau mâine demisia cu toţii, rămân doar vreo 290 de parlamentari! Adică exact cât vrea Băsescu", explică Năstase.

"Dragii mei pedelişti, aştept să puneţi în practică ceea ce scrieţi pe pereţii Patriei", încheie, ironic, Adrian Năstase.