MENIU

A început Cupa Confederaţiilor. Africa de Sud - Irak 0-0, în meciul de debut

Foto: www.fifa.com

Duminică a debutat, la Johannesburg, Cupa Confederaţiilor, o competiţie care reuneşte la start campioanele continentate: Spania (Europa), Irak (Asia), Egipt (Africa), Brazilia (America de Sud), Noua Zeelandă (Oceania), SUA (America de Nord şi Centrală), alături de deţinătoarea titlului mondial, Italia, şi ţara gazdă, Africa de Sud. În meciul de deschidere, ţara gazdă Africa de Sud a încheiat la egalitate cu Irakul, campioana Asiei, scor 0-0.

Competiţia este considerată o repetiţie generală pentru ţările care trebuie să organizeze un turneu final de Campionat Mondial. Anul viitor, Africa de Sud va găzdui CM din 2010.

Echipele participante sunt împărţite în două grupe, A şi B, iar ocupantele primelor două locuri se vor califica mai departe, în semifinale.

Cupa Confederaţiilor se va încheia la 28 iunie şi este dotată cu premii totale în valoare de 14 milioane de euro.

Câştigătoarea turneului va primi 3 milioane de euro, finalista 2.6 milioane de euro, echipa clasată pe locul al treilea 2.2 milioane de euro, iar învinsa din finala mică va încasa 1,8 milioane.

Celelalte patru echipe, care nu au ieşit din grupe, vor primi câte 1.1 milioane de euro.

Grupa A:

Spania
Africa de Sud
Irak
Noua Zeelandă

Grupa B:

Brazilia
Italia
SUA
Egipt

Program grupe:

14 iunie

Grupa A

21.30 Noua Zeelandă - Spania

15 iunie

Grupa B

17.00 Brazilia - Egipt 

21.30 SUA - Italia 

17 Iunie

Grupa A

17.00 Spania - Irak 

21.30 Africa de Sud - Noua Zeelandă 

18 iunie

Grupa B

17.00 SUA - Brazilia

21.30 Egipt - Italia

20 iunie

Grupa A

21.30 Irak - Noua Zeelandă

21.30 Spania - Africa de Sud

21 iunie

Grupa B

21.30 Italia - Brazilia 

21.30 Egipt - SUA 

Mai multe articole despre:
Africa de Sud Cupa Confederaţiilor