MENIU

A. Gorghiu: În cazul Ridzi s-ar putea modifica regulamentul

Foto: alinagorghiu.ro

"Cererea DNA de începere a urmăririi penale va fi dezbătută în Biroul Permanent astăzi şi din câte ştiu eu există intenţia de a fi pusă pe ordinea de zi a plenului", a declarat deputatul PNL, Alina Gorghiu, pentru Realitatea FM.

"Cererea DNA de începere a urmăririi penale va fi dezbătută în Biroul Permanent astăzi şi din câte ştiu eu există intenţia de a fi pusă pe ordinea de zi a plenului. Eu ştiu că regulamentar acest lucru nu se poate pentru că regulamentul Camerei Deputaţilor spune foarte clar că odată comunicată ordinea de zi pentru o sesiune extraordinară, aceasta nu poate fi modificată”, a declarat la Realitatea FM, fostul preşedinte al Comisiei de anchetă în cazul Ridzi, deputatul PNL Alina Gorghiu.

Biroul Permanent al Camerei a decis săptămâna trecută organizarea unei sesiuni extraordinare, pe 27 iulie, care să cuprindă două şedinţe de plen în care să fie dezbătute, printre altele, raporturile în cazurile Ridzi şi Sterling-Tăriceanu.

Astfel, la ora 16.00, a avut loc şedinţa Camerei Deputaţilor privind raportul comisiei de anchetă în cazul Sterling, iar la ora 18.00 s-a desfăşurat şedinţa privind raportul comisiei de anchetă în cazul Ridzi.

Ascultă interviul integral pe Realitatea FM