A fost descoperită o armată persană dispărută în urmă cu aproape 3000 de ani
Herodot a scris despre o armată de 50.000 de soldaţi care a încercat să traverseze deşertul Sahara, în 925 î.e.n, despre care însă nu s-a mai auzit nimic, până acum.
Doi arheologi italieni au descoperit mai multe arme de bronz, o brăţară de argint, un cercel şi sune de oase umane într-o zonă din deşertul Sahara. Fraţii gemeni Angelo şi Alfredo Castiglioni speră că au găsit în cele din urmă armata pierdută a regelui persan Cambyses al II-lea.
Potrivit istoricului grec Herodot, Cambyses al II-lea şi armata sa au fost înghiţiţi de o furtună uriaşă în anul 925 î.e.n. "Un vânt s-a ridicat din sud, puternic şi mortal, aducând cu el coloane de nisip, care au acoperit în întregime trupele", a scris Herodot.
Descoperirea acestor artifacte ar putea rezolva un mister vechi de mii de ani. Fraţii Castiglioni au studiat hărţile antice şi au ajuns la concluzia că armata lui Cambyses nu a urmat ruta caravanelor despre care majoritatea arhelogilor cred că ar fi fost folosită.
"Din secolul al XIX-lea, mulţi arheologi şi exploratori au căutat armata de-a lungul acestei rute, dar nu găsit nimic. Noi avem o ipoteză cu un alt itinerariu, care începe din sud", au declarat fraţii.