MENIU

A fost descoperită cea mai veche urma lăsată de un Homo Erectus acum 1,5 milioane de ani

FOTO: sciam.com

În Kenia a fost descoperită cea mai veche urmă lăsată de piciorul unui Homo Erectus, care oferă noi indicii despre felul în care păşeau strămoșii noștri.

Urma veche de 1,5 milioane de ani prezintă semne ale unei arcade pronunţate a osului navicular şi unor degete aliniate, în contrast cu alte urme găsite în trecut. 
 
Mărimea şi spaţierea urmelor din Kenia, atribuite lui Homo Erectus, reflectă înălțimea, greutatea şi stilul de mers ar oamenilor moderni. Urmele nu sunt totuşi cele mai vechi urme descoperite ale strămoşilor omului, recordul aparținând unei amprente picior lăsată în Laetoli, Tanzania, de un Australopithecus, în urmă cu 3,7 milioane de ani şi descoperită în 1978. Acea urmă prezintă însă un picior mult mai plat şi o distanţă considerabilă între degetul mare si restul degetelor, reprezentând un membru încă adaptat pentru prindere. Cum a evoluat piciorul de atunci în versiunea modernă este încă un mister. 
 
Numărul de fosile este foarte scăzut, aşa cum explică Matthew Bennett, de la Universitatea Bournemouth din Marea Britanie. „Motivul este simplu, animalelor le plac mâinile şi picioarele. Odată ce carnea este îndepărtată rămân foarte multe oase mici care nu se păstrează, așa că nu ştim prea multe despre evoluţia mâinilor şi a picioarelor.”

Mai multe articole despre:
Kenya fosile Tanzania homo erectus