96 de deţinuţi au primit în 2008 avize de la medici pentru întrerupere
96 de deţinuţi cu grave probleme de sănătate au fost supuşi în 2008 unor expertize medicale care recomandau întreruperea pedepsei. Numai o parte au plecat însă acasă, iar un sfert dintre cei care au primit pentru câteva luni bilet spre libertate au fost femei însărcinate.
Cei mai mulţi deţinuţi diagnosticaţi cu grave afecţiuni au fost cei de la Rahova - 16 în total. Recordul este întrecut doar de deţinuţii de la penitenciarul Craiova din cauza celor 9 gravide eliberate temporar anul trecut. Pe locul trei se află penitenciarul Târgu Jiu, de unde anul trecut au ieşit, fie şi pentru câteva luni, 13 deţinuţi.
O curiozitate ce reiese din statisticile Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor este că la Rahova 90% dintre deţinuţii care cer întreruperea pedepsei suferă de afecţiuni neuro-chirurgicale - tasări de vertebre şi hernii.
La cealaltă extremă peniteciarul Vaslui de unde au ieşit numai 4 deţinuţi - din care 3 cu cancer în stare avansată, iar altul în stare de comă. La Timişoara specifice deţinuilor eliberaţi au fost bolile cardio-vasculare.