MENIU

90 de tablouri de renume au fost licitate duminică în Bucureşti

Foto: RTV

Arta nu moare niciodată. Ba mai mult, poate fi o investiţie bună pe timp de criză. Chiar dacă cei care investesc în artă au şi ei probleme financiare, pentru un tablou renumit nu se zgârcesc deloc. S-a întâmplat şi duminică la o licitaţie în Bucureşti, unde "Clopotniţa la Târgovişte", tablou al lui Gheorghe Petraşcu, a fost vândut cu nu mai puţin de 155.000 de lei.

Opera lui Gheorghe Petraşcu a fost estimată iniţial la 99.000 de lei, dar iubitorii de artă i-au crescut valoarea. Cum nu se putea mai bine pentru organizatorii licitaţiei! În total, 90 de lucrări au fost licitate.

''90 de tablouri. Grafică, pictură şi câteva lucrări de sculptură. Cele mai importante, în această licitaţie, o lucrare de Gheorghe Petraşcu, “Clopotniţa de la Târgovişte” şi o lucrare de Nicolae Grigorescu'', a precizat Luminiţa Ghilduş, director casă de licitaţii.

Dacă tabloul lui Gheorghe Petraşcu a fost licitat cu mult peste estimări, opera lui Nicolae Grigorescu nu a avut atât de mult succes. A fost cumpărată cu doar 107.000 lei, deşi organizatorii sperau să obţină 130.000 de lei.

Participanţii la licitaţie încurajează investiţiile în achiziţii rare, de mare preţ.

Organizatorii licitaţiei au oferit publicului şi lucrări ale pictorilor contemporani precum Vasile Grigore, Alma Redlinger sau Traian Brădean.

Mai multe articole despre:
tablouri licitaţie Nicolae Grigorescu