MENIU

80 de pensionari din Braşov au absolvit cursuri de informatică

Pensionarii IT din Braşov

80 de pensionari din Braşov s-au ambiţionat să demonstreze că nu există nicio limită de vârstă pentru folosirea computerului, a messegerului, sau să navigheze pe internet. Au absolvit un curs gratuit de informatică şi, de atunci, petrec ore în şir pe chat cu nepoţii sau citind ziare online.

Cursul de informatică a durat opt săptămâni. Fiecare din cei 80 de cursanţi a participat la câte o lecţie pe săptămână. Prezenţa şi temele de casă au fost obligatorii.

Unii au fost interesaţi de navigarea pe diverse siteuri, de ascultat muzică on-line, sau de vorbit pe messenger cu rude din străinătate. Cel mai mult însă i-a atras însă altceva. \"Au fost foarte interesaţi când au intrat în office, în aplicaţia word şi au văzut că textele se pot colora cum vor, se poate schimba uşor ordinea cuvintelor\", spune lectorul IT, Patrick Chiriţă.

Cursurile de informatică au fost organizate de Consiliul Judeţean şi sunt gratuite pentru pensionarii braşoveni.

 

 

Mai multe articole despre:
IT Braşov pensionari CURS computere informatică