MENIU

70 de profesori din judeţul Mureş vor lua prime de vacanţă

Foto: RTV

Zeci de cadre didactice din Târgu-Mureş au câştigat în instanţă dreptul la prime de vacanţă. La sfârşitul anului trecut, profesorii au reclamat inspectoratul şcolar şi ministerul Educaţiei pentru că nu le acordă banii de concediu prevăzuţi de o lege valabilă încă din 2004. După un proces care a durat câteva luni, dascălii au primit o hotărâre judecătorească favorabilă.

Acţiunea a fost iniţiată în justiţie de aproape 70 de profesori de la Liceul pedagogic din Târgu Mureş. Ei au obţinut plata retroactivă a câte unui salariu lunar, fără sporuri, pentru fiecare vacanţă

"În situaţia unei hotărâri definitive şi executorii, aceste sume trebuie plătite. Bineînţeles, aceste sume nu au fost stipulate şi prevăzute în buget. Nu ştiu de unde", a declarat Dumitru Matei, inspector general IŞJ Mureş.

Conducerea inspectoratului şcolar are posibilitatea să conteste în instanţă drepturile financiare obţinute de dascăli.
Mai multe articole despre:
profesor vacanţă inspectorat reclamaţie judeţ