MENIU

70 de copaci au fost plantaţi la Breaza, cu ocazia Zilei Naţionale a Gărzii de Mediu

Foto: zoomromania.ro

70 de copaci au fost plantaţi joi în localitatea prahoveană Breaza, cu ocazia Zilei Naţionale a Gărzii de Mediu, reprezentanţii instituţiei pregătind mai multe acţiuni cu această ocazie.

"Începând de astăzi (n.r. joi) am declanşat un concurs "Gardianul Mediului", în care vor fi implicaţi copii de la şapte şcoli generale şi trei licee din judeţul Prahova. Fiecare categorie de vârstă va avea o temă: copiii din clasele I-IV vor trebui să facă un desen, cei de la V-VIII să scrie un eseu şi IX-XII - o documentare", a precizat şeful Gărzii de Mediu Prahova, Ştefan Popescu.

Garda Naţională de Mediu este o instituţie publică de inspecţie şi control înfiinţată în baza unei hotărâri de Guvern şi are atribuţii în aplicarea politicii Guvernului în materia prevenirii, constatării şi sancţionării încălcării prevederilor legale privind protecţia mediului, apelor, solului, aerului şi biodiversităţii.

Ţinta activităţii gărzii este garantarea dreptului la un mediu sănătos şi echilibrat ecologic, îmbunătăţirea permanentă a stării factorilor de mediu şi implementarea normelor europene în domeniu.

Mai multe articole despre:
mediu copaci Breaza Garda Naţională de Mediu