500 de braşoveni riscă să rămână fără economii, după ce casa de ajutor reciproc a ajuns în pragul falimentului
Nervi şi disperare pentru câteva sute de braşoveni care se tem că au rămas fără banii de zile negre depuşi la un CAR din oraş. Acesta nu le mai poate înapoia oamenilor nici măcar sumele depuse iniţial şi riscă să intre în faliment.
Majoritatea celor care au apelat la casa de ajutor reciproc sunt pensionari. În total, CAR-ul le datorează oamenilor peste zece milioane de lei. "Am depus în bani vechi 100 de milioane, de patru ori câte
25 de milioane. Am avut încredere, pentru că am mai
avut vreo 20-30 de milioane pe care, când am avut o operaţie, i-am
recuperat atunci, dar acum nu", a spus unul dintre pensionari.
Afacerea a mers bine ani de zile, până la sfârşitul lui 2008. Cei care
au vrut atunci să retragă bani de la CAR au spus nu au mai primit niciun
leu. "Propun
creditorilor intrarea în faliment pentru că din punctul meu de vedere
nu există nici o şansă de redresare. Sigur vor recupera", a spus administratorul judiciar, Aurel Cenţu.
Cei aproape 500 de păgubiţi ai CAR-ului urmează să aleagă un comitet care să-i reprezinte în procedurile de intrare în faliment.