MENIU

40 de copii întorşi din Marea Britanie au fost examinaţi clinic, de teama noii gripe

Foto: RTV

40 de elevi întorşi, joi, dintr-o tabără în Marea Britanie au fost examinaţi clinic pe aeroportul Otopeni, la insistenţa părinţilor care vor să se asigure, astfel, că nu există cazuri de gripă porcină în rândul copiilor, au declarat reprezentanţii Ministerului Sănătăţii.

La examenul clinic, elevii nu prezentau simptome de infectare cu virusul A/H1N1, însă părinţii au solicitat să le fie recoltat şi exudatul faringian.

Alături de copii, au fost examinate şi cele patru cadre didactice care i-au însoţit în tabără.

Numărul cazurilor de gripă nouă depistate în România este de 69. Primul caz de infectare cu virusul A/H1N1 din România a fost confirmat pe 23 mai, la o tânără întoarsă din SUA. Majoritatea pacienţilor diagnosticaţi cu gripă porcină în România au ieşit din spital, după ce s-au vindecat în urma tratamentului cu antivirale.

Virusul A(H1N1) al gripei porcine se va propaga în curând pe întreaga planetă, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), citat de AFP.