MENIU

4.000 de români ar putea pleca la muncă în Elveţia

Foto: cotidianul.ro

Aproape 4.000 de români şi bulgari ar putea lucra în Elveţia de la 1 iunie 2009, în urma aprobării contingentelor privind permisele anuale şi cele de scurtă durată pentru perioada 2009-2016, a anunţat marţi Ministerul Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS).

Dacă angajatorii elveţieni nu vor găsi un cetăţean al ţării care să ocupe locul de muncă, ei ar putea apela la români şi bulgari. Astfel, aproape 4.000 de români s-ar putea îndrepta, cât de curând, spre Elveţia.

"Într-o primă etapă de şapte ani de la intrarea în vigoare a acordului, respectiv până la data de 1 iunie 2016, va exista, la fel ca şi în cazul statelor membre ale acordurilor anterioare, un control al pieţei muncii, respectiv restricţii ale dreptului de angajare în Elveţia. Aceasta înseamnă că un angajator elveţian poate angaja un lucrător din România sau Bulgaria numai dacă pentru locul de muncă respectiv nu a găsit un angajat cetăţean elveţian sau din celelalte state membre ale UE. Contingentele se vor stabili anual", se arată în comunicatul MMFPS.

Românii vor avea acces liber pe piaţa muncii din Elveţia, cel mai târziu în 2019", mai arată comunicatul MMFPS, care precizează că România nu a introdus perioade tranzitorii pentru cetăţenii elveţieni. Introducerea graduală a liberei circulaţii a persoanelor pentru cetăţenii celor două noi state, România şi Bulgaria, va începe de îndată ce părţile ratifică Protocolul II al Acordului în acest sens, care nu va avea loc înainte de 1 aprilie 2009.

Mai multe articole despre:
muncitori Elveţia angajatori acord permise de muncă