MENIU

39 de facultăţi particulare din Iaşi şi Bucureşti nu vor mai face înscrieri din toamnă

Foto: RTV
Oferta de şcolarizare pentru viitorul an şcolar scade cu 4.850 de locuri

39 de facultăţi particulare din cadrul universităţilor Spiru Haret, Petre Andrei şi Appolonia din Iaşi şi Bucureşti nu vor mai face înscrieri din toamnă. Ministerul Educaţiei nu le-a mai inclus pe lista instituţiilor de învăţământ superior care vor putea organiza admitere în următorul an universitar. Este vorba despre 59 de specializări care cuprind aproximativ 5.000 de locuri.

Facultăţile Spiru Haret din Bucureşti nu a mai apărut pe lista instituţiilor acreditate chiar la cererea sa. Reprezentanţii universităţii contestă faptul că trebuie să primească acreditare în fiecare an de la Ministerul Educaţiei, în condiţiile în care universitatea funcţionează în baza unei legi din 2002.
"Nu numai că nu recunosc această Hotărâre de Guvern dată pe genunchi şi interese, am contestat-o şi vă repet că Univ. Spiru Haret funcţionează în baza legii", a declarat George Nicolau, purtător de cuvânt al Universităţii Spiru Haret.

"Pentru absolvenţii de anul acesta, Universitatea Spiru Haret cere aproximativ 60.000 de diplome. Eu cred ca nu 60.000 de absolventi au finalizat structuri de învăţământ legal consitituite, potrivit criteriilor de evaluare şi de acreditare", spune ministrul Educaţiei.

În cazul universităţilor Petre Andrei şi Appolonia din Iaşi ministerul Educaţiei contestă fuziunea care a avut loc în 2004. În plus, corpul de control al ministerului a descoperit mai multe nereguli la organizarea examenelor de licenţă. Reprezentanţii celor două insutituţii susţin că vor încerca să remedieze situaţia până la toamnă.

Datele sunt cuprinse în ultima hotărâre de Guvern prin care este aprobată lista universităţilor acreditate sau în curs de acreditare pentru anul universitar 2009-2010.