34 de oameni au murit într-un accident rutier în nordul Indiei
Teribil accident rutier în nordul Indiei. Cel puţin 34 de oameni au murit, după ce autobuzul în care se aflau s-a prăbuşit în albia unui râu.
Poliţişti şi localnici au ajutat la scoaterea victimelor dintre fiarele contorsionate ale autovehiculului. Cei 31 de răniţi au fost internaţi la un spital din apropiere.
Martorii povestesc că autobuzul era supraaglomerat, iar pasagerii se aflau inclusiv pe acoperiş. Din primele rezultate ale investigaţiei la faţa locului, şoferul a pierdut controlul volanului într-o curbă şi s-a răsturnat de pe un pod de la 30 de metri înălţime.