30 de familii din Roşiuţa, judeţul Gorj, se tem că vor rămâne fără case
Localnicii au spus că săpăturile care se fac în exploatarea minieră din zonă au ajuns chiar lângă gospodăriile lor, iar vibraţiile provocate de utilaje afectează structura de rezistenţă a caselor. Pereţii sunt crăpaţi, iar aerul a devenit irespirabil din cauza prafului de cărbune.
Localnicii au depus zeci de plângeri la conducerea minei, dar nu au primit niciun răspuns. Între timp, pereţii caselor crapă tot mai rău de la o zi la alta. Reprezentanţii minei susţin însă că exploatarea se face conform legii şi nu afectează cu nimic locuinţele din zonă. "Excavaţiile nu se execută decât în zone expropiate. Dacă ar fi să fie lângă gospodării ar trebui să fie în curtea oamenilor", a declarat directorul Investiţii SNLO.
Sătui de probleme, localnicii spun că ar prefera să fie expropriaţi şi să părăsească pentru totdeauna satul Roşiuţa. Reprezentanţii minei spun însă că acest lucru nu este posibil deocamdată.