3.200 de locuinţe ANL pot fi cumpărate prin programul "Prima Casă"
ANL intră în "Prima casă". 3.200 de locuinţe ANL pot fi cumpărate prin acest program guvernamental. Prioritate la apartamente vor avea însă cei care locuiesc deja în ele. Pentru fiecare locuinţă ANL, cumpărătorii ar trebui să scoată din buzunar în medie 40.000 de euro.
Cele 3.200 de apartamente ANL sunt în mai multe oraşe ale ţării, printre care Bistriţa, Ialomiţa, Constanţa, Buzău, Arad, Botoşani sau Piteşti. Primii care îşi pot depune cererea de cumpărare sunt chiriaşii din aceste blocuri, care au fost repartizaţi de autorităţile locale.
Fiecare locuinţă va costa în medie 40.000 de euro. În programul "Prima Casă" vor fi incluse şi blocurile ANL finalizate în aprilie 2008, dar acestea pot fi cumpărate abia peste trei ani. În acest moment 20.000 de locuinţe ANL sunt în construcţie, iar pentru alte 9.000 de apartamente, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei urmează să demareze licitaţiile.
Până acum au fost construite 23.000 de apartamente, dintre care peste 1.000 au fost finalizate numai în acest an. Până la sfârşitul lui 2009, alte peste 2.000 de locuinţe vor fi construite.