MENIU

29 de directori au fost demişi până acum de miniştrii Ion Bazac şi Radu Berceanu

Foto: NewsIn

În primele zile de mandat, miniştrii de la Sănătate şi Transporturi au fost prolifici în a face controale şi a găsi ţapi ispăşitori. Cei doi au demis în doar câteva zile 29 de directori. Nu e însă o modă nouă. Şi în cabinetului Tăriceanu au fost conducători de ministere care au tăiat în carne vie.

Actualul minstru al Sănătăţii Ionuţ Bazac pare să fi însuşit modelul predecesorului său. În 2005- la doar câteva luni de la învestire, Eugen Nicolăescu făcea public un pachet legislativ de reformare a sistemului sanitar care a stârnit multe nemulţumiri.

Şefilor de secţii şi profesorilor universitari li se interzicea să mai ocupe în acelaşi timp şi funcţia de director de spital. Peste 450 de directori de spitale şi-au dat atunci demisia. Printre cele mai răsunatoare victime ale lui Nicolăiescu, s-au numărat Sorin Oprescu- cel care a renunţat la a mai conduce spitalul Universitar, dar şi Cornel Coşereanu, fost manager al spitalului Colentina.

Demisii celebre în ultimii patru ani au mai fost şi la Minsterul Transporturilor. Un exemplu răsunător- în 2005 directorul general al Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri era demis din funcţie de către minstrul de atunci, Gheorghe Dobre.

Directorul era învinuit că ar fi provocat în bugetul instituţiei o gaură de 4.300 miliarde de lei. Banii reprezenatau atunci cam de două ori şi jumătate bugetul drumurilor naţionale pentru 2005.

Demiteri în masă au mai fost în ultimii anii şi la Ministerul Administraţiei şi internelor, la Agenţia Domeniilor Statului, la Poliţia de frontieră, la prefecturi, aşa că actualii demnitari au de unde să se inspire.