2009 este anul care aduce românii la sapă de lemn
Un raport al Băncii Mondiale arată că numărul persoanelor sărace din România va creşte până la sfârşitul acestui an şi va ajunge la 1,6 milioane.
Pe fondul crizei economice, rata sărăciei va creşte de la 5,7% în 2008 la 7,4% în acest an. Avuţia gospodăriilor va fi afectată pe de o parte de reducerea locurilor de muncă şi creşterea şomajului, iar pe de altă parte, de faptul că românii din străinătate trimit mai puţini bani.
Potrivit raportului, cei care au un venit de cel mult trei dolari pe zi intră în categoria celor care trăiesc în condiţii de sărăcie absolută. Cei mai mulţi românii săraci se află în mediul rural. Moldova şi Oltenia sunt regiunile cele mai sărace. La polul opus se află Bucureştiul, unde numărul de săraci reprezintă doar 1,9% din numărul de locuitori.
43% din numărul de săraci din acest an sunt copiii şi tinerii între 0 şi 14 ani.
În plus, experţii UNICEF şi cei ai Băncii Mondiale estimează că numărul copiilor săraci va ajunge la 350.000, faţă de 256.000 în 2008. Un efect al sărăciei va fi creşterea numărului de copii abandonaţi. Institutul pentru Cercetarea Calităţii Vieţii a întocmit un portret al săracului autohton: acest provine din familii cu mulţi copii, are nivel scăzut de educaţie, lucrează în agricultură, în propria gospodărie sau este şomer.