20 de suporteri ai Universităţii Craiova au protestat în faţa sediului UEFA de la Zurich
Un grup de 20 de fani ai Universităţii Craiova a protestat, vineri după-amiază, în faţa sediului UEFA, acţiunea lor fiind motivată de posibila neacordarea a licenţei necesare grupării din Bănie pentru a evolua în Liga I şi în sezonul 2009-2010.
Suporterii prezenţi în faţa sediului UEFA au arborat bannere de protest şi au oferit oficialilor prezenţi la faţa locului fulare cu însemnele Universităţii Craiova, după care au atras atenţia asupra nedreptăţii despre care ei consideră că se poate face clubului din Bănie.
Mai mult, fanii Universităţii Craiova au depus miercuri dimineaţă o scrisoare adresată primarului Capitalei, Sorin Oprescu, prin care solicită aprobarea unui miting de protest la adresa posibilei neacordări a licenţei pentru sezonul 2009-2010, după ce Adrian Mititelu a declarat luni că neregulile pe care Comisia de Licenţiere le-a descoperit în dosarul pentru sezonul 2009-2010 pot duce la retrogradarea echipei în Liga a II-a.
"Clean football", "FRF=Mafia", "Stop abuse", "Solomon vinovat", "Justice for Craiova", sunt câteva din mesajele pe care galeria alb-albaştrilor le-au afişat la Zurich.