20 de investitori sunt interesaţi de preluarea Saab
Grupul Saab Automobile, deţinut de General Motors, a anunţat că 20 de investitori ar fi interesaţi de companie, în contextul în care producătorul auto suedez îşi caută un nou proprietar pentru a putea ieşi de sub protecţia legii falimentului.
Totuşi, compania nu a numit vreuna dintre părţile interesate. Oficialii Saab se vor întâlni cu judecătorul numit de instanţă, pentru a analiza progresele obţinute în cadrul procesului de reorganizare început în 20 februarie.
Compania a estimat că va produce mai puţine maşini în 2009 şi 2010. Anul trecut, compania a produs 93.000 de maşini. Guvernul suedez a respins ideea preluării companiei, argumentând că banii contribuabililor nu ar trebui folosiţi în acest scop.
De asemenea, Saab se aşteaptă să obţină credite de 600 milioane dolari de la Banca Europeană pentru Investiţii şi 400 milioane dolari de la GM. Compania vrea să diminueze cu 75% ponderea datoriilor ce nu sunt prioritare.