2.000 de dolari, prima argeşenilor în partida cu Steaua
Preşedintele clubului FC Argeş, Cristian Mincă, a anunţat miercuri că jucătorii piteşteni vor avea prime de 2.000 de dolari în meciul cu Steaua.
Pentru meciul cu Steaua, clubul argeşean a pus la vânzare 12.500 bilete, la preţurile 10, 20 şi 40 lei, în funcţie de locul ocupat. Referitor la cererea clubului Steaua, care a solicitat 300 de bilete pentru suporterii săi, oficialul argeşenilor a anunţat că le poate oferi roş-albaştrilor chiar şi cu 100 de locuri mai mult dacă aceştia doresc. Preţul biletelor pentru stelişti va fi de 20 de lei.
Meciul FC Argeş-Steaua, din etapa a 21-a a Ligii I, se va disputa astăzi, de la ora 20:45.