180.000 de chiriaşi locuiesc ilegal la stat, în lipsa unei decizii a Guvernului
Aproximativ 200.000 de chiriaşi la stat stau cu sufletul la gură zi de zi pentru că Guvernul a "uitat" să prelungească contractele de închieriere.
Oamenii se tem că vor fi aruncaţi în stradă în orice moment pentru că, în lipsa unui act normativ emis de Executiv, locuiesc ilegal în imobilele respective. Contractele de închiriere au expirat pe 8 aprilie 2009.
La Guvern nu există până acum nicio iniţiativă referitoare la prelungirea prevederilor ordonanţei sau la emiterea unui alt act normativ. Propunerea ar trebui sa vină de la RAPPS, prin Secretariatul general al Guvernului.
În Braşov, aproximativ 2.500 de familii se află în această situaţie, adică în acest moment ocupă "ilegal" apartamente ale statului.
În unele oraşe, autorităţile locale au fost prevăzătoare. La Deva, consiliului local a prelungit cu un an toate contractele de închiriere, chiar a doua zi după expirarea ordonanţei.