MENIU

17 studenţi şi un profesor au fost depistaţi cu noua gripă la Braşov

Foto: romaninuk.net

17 studenţi şi un profesor care participau, la Braşov, la cursurile de vară ale universităţii din localitate, au fost diagnosticaţi cu gripă nouă de Institutul Cantacuzino, numărul total al cazurilor depistate în România ajungând astfel la 95, a anunţat sâmbătă Ministerul Sănătăţii.

Cele 18 persoane se aflau din 19 iunie la Braşov unde participau la cursurile de vară internaţionale ale Universităţii din localitate. Cei 17 studenţi au vârste cuprinse între 20 şi 25 de ani, cinci dintre ei sunt de naţionalitate română, restul fiind din Turcia, Austria, Spania, Portugalia, Grecia, Belgia, Croaţia şi Rusia. Profesorul depistat pozitiv este de naţionalitate română.

Toate persoanele infectate cu noul virus gripal sunt internate la Spitalul de Boli Infecţioase din Braşov, unde li se administrează tratament antiviral, iar evoluţia lor este favorabilă. Reţeaua de boli transmisibile continuă monitorizarea stării de sănătate a celorlalţi participanţi la şcoala de vară.

Primul caz de infectare cu virusul A/H1N1 din România a fost confirmat pe 23 mai, la o tânără întoarsă din SUA. Majoritatea pacienţilor diagnosticaţi cu gripă porcină în România au ieşit din spital, după ce s-au vindecat în urma tratamentului cu antivirale.

Virusul A(H1N1) al gripei porcine se va propaga în curând pe întreaga planetă, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), citat de AFP.

"Dacă sunteţi de părere că propagarea virusului a avut loc în 160 dintre cele 193 de state membre (ale OMS - n.red.), ne apropiem de 100%, dar nu am ajuns încă", a declarat Gregory Hartl, purtător de cuvânt al OMS.

"În ceea ce priveşte decesele, cred că avem în prezent aproape 800 de morţi", a mai spus el. Cifra precedentă publicată de OMS marţi a fost de "peste 700 de decese".

Noul virus A(H1N1) a fost semnalat pentru prima dată la sfârşitul lunii martie în Mexic, iar OMS a decretat pandemie în 11 iunie. După aceea, boala s-a extins "cu o viteză fără precedent", potrivit organizaţiei, care a subliniat că "în cursul pandemiilor precedente a fost nevoie de peste şase luni ca virusurile gripale să se propage aşa cum a făcut virusul A(H1N1) în mai puţin de şase săptămâni".

Mai multe articole despre:
elevi studenţi Braşov virus H1N1 gripă nouă