MENIU

13 medici de familie din Cluj-Napoca vor fi evacuaţi din spitalul municipal

Foto: Realitatea TV

Peste 20.000 de clujeni riscă să rămână fără asistenţă medicală primară. Şi asta pentru că 13 medici de familie din Cluj-Napoca au fost somaţi să-şi părăsească cabinetele din cadrul spitalului municipal. Totul pentru că primăria vrea să modernizeze spitalul şi încearcă să scape de toţi chiriaşii. Medicii spun în schimb că au un contract de chirie care le permite şederea până în 2011.

Într-o săptămână, 13 medici de familie trebuie să evacueze cabinetele din spitalul municipal din Cluj-Napoca. Pacienţii sunt revoltaţi de această decizie. Peste 7 zile nu sunt siguri că vor mai avea medic de familie.

Primăria, care administrează spitalul, spune că decizia face parte dintr-un plan de modernizare.

"Primăria vrea fonduri europene pentru modernizare ambulatoriu spital, iar acest fapt nu ne permite să avem în acest spaţiu chiriaşi. Din acest motiv medicii de familie sunt nevoiţi să părăsească aceste spaţii", a declarat Oana Buzatu.

Directorul spitalului municipal le-a găsit medicilor de familie o nouă locaţie, foarte aproape de spital.

"Aceste cheltuieli de 350 lei pe lună indiferent de anotimp, fără chirie doar cheltuieli comune", a declarat Nicolae Constanţea, director Spitalul Municipal.

Medicii de familie urmează să decidă dacă acceptă propunerea sau îşi vor căuta spaţii în altă parte.

Mai multe articole despre:
Cluj-Napoca Primaria cabinete medici de familie