MENIU

12 persoane au fost rănite după ce un autocar a acroşat un tir pe DN 7

Foto: romanialibera.ro
Niţu: Din martie şi până acum şoferul a primit trei sancţiuni contravenţionale
Doda: Doi dintre răniţi sunt în stare critică
Martorii spun că şoferul autocarului ar fi adormit la volan

12 persoane au fost rănite în urma unui accident rutier ce a avut loc pe DN7, la ieşirea din Deva. Doi dintre răniţi sunt în stare critică. Pasagerii veneau de la Iaşi, şi se urcaseră în autocar la Sibiu.

Un autocar care se deplasa spre Deva a lovit un tir parcat în afara părţii carosabile, la ieşirea din Deva. Autocarul venea de la Sibiu şi se deplasa către Italia cu 40 de pasageri.

''Cei de la descarcerare au scos din autocar 7 persoane rănite din autocarul distrus în proporţie de 30%. Ele au fost transportate cu ajutorul ambulanţelor către spitalul din Deva. Doi dintre ei sunt în stare critică, dar conştienţi'', a declarat Anemona Doda, purtător de cuvânt ISU Hunedoara. Printre pasagerii răniţi se află şi o fetiţă de 4-5 ani. 

Martorii au spus că şoferul autocarului ar fi adormit la volan. ''Şoferul avea permis din 2006 şi din luna martie şi până în prezent a primit trei sancţiuni contravenţionale, dintre care două pentru depăşirea vitezei legale. Vom verifica dacă s-au respectat timpii de odihnă ai şoferului'', a declarat Bogdan Niţu, purtător de cuvânt IPJ Hunedoara.

Ceilalţi pasageri aşteaptă sosirea unui alt autocar care să îi ducă la destinaţie. 

Pe DN 7 s-a circulat doar pe două din cele patru benzi de circulaţie, mai bine de două ore.

Mai multe articole despre:
accident tir Autocar