110.000 de români au trecut graniţa pe la frontiera de vest a ţării
Românii care muncesc în străinătate se întorc în ţară, în concediu. Mai puţini însă faţă de alţi ani. Motivul: criza i-a afectat şi pe ei şi i-a obligat fie să renunţe la vacanţă, fie să o scurteze.
În ultimele zile, traficul de frontieră de la graniţa de Vest din judeţul Arad s-a intensificat şi asta pentru că în occident este perioadă de vacanţă. Aşa se face că acum trec prin Vama Nădlac cu cel puţin 10% mai multe maşini decât în mod obişnuit. Totuşi, traficul e mai mic decât în anii precedenţi, în acceaşi perioadă.
Dacă în anii precedenţi, maşinile erau ticsite de cadouri, acum puţine mai sunt încărcate până la refuz.
Poliţiştii de frontieră s-au pregătit totuşi ca să-i primească pe cei care vin din alte ţări, cu mai multe puncte de control. Prin punctele de trecere a frontierei din judeţul Arad au trecut în ultima lună 110.000 de persoane, majoritatea prin vama Nădlac.