MENIU

1.000 de pastile ecstasy, cannabis și peste 18.000 lei, descoperiți în mașina unui șofer drogat din Arad

Circa 1.000 de pastile ecstasy, cannabis și peste 18.000 de lei au fost descoperiți în mașina unui șofer drogat, oprit în trafic în municipiul Arad, de către polițiștii Biroului de Ordine Publică și ai Biroului Rutier, împreună cu procurorul de caz din cadrul D.I.I.C.O.T.- Biroul Teritorial Arad.

Conform purtătorului decuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga, „ca urmare a controlului corporal al conducătorului auto și asupra autoturismului au fost descoperite 2 pachete cu 974 de pastile de ecstasy, 2 pungi de plastic cu aproximativ 30 de grame cannabis, 18.757 de lei, 210 euro și 4 telefoane mobile”.

„Bărbatul a fost testat cu aparatul DRUGTEST, rezultatul fiind pozitiv pentru substanța THC-5. Cel în cauză a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior magistrații Tribunalului Arad dispunând arestarea acestuia pentru 30 de zile, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și mare risc”, a mai declarat purtătorul decuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga.

Detalii pe Realitatea de Arad

Mai multe articole despre:
1000 de pastile ecstasy cannabis mașină drogat