MENIU

1.760.000 de lei pentru festivalul de muzică uşoară „Mamaia 2009”

Foto: muzica.phg.ro

Consiliul Judeţean Constanţa a decis, luni, să aloce 1.760.000 de lei pentru organizarea Festivalului de muzică uşoară Mamaia 2009, ce se va desfăşura în perioada 17-23 august.

Potrivit preşedintelui Nicuşor Constantinescu suma alocată este cu aproximativ 20% mai mică decât cea de anul trecut.

În cadrul acestui eveniment, consilierii au aprobat şi organizarea Campaniei „Mamaia caută o vedetă”, care se va desfăşura de la începutul anului 2009 până în luna august.

„Pentru organizarea Festivalului Naţional de Muzică Uşoară Mamaia 2009 şi a campaniei „Mamaia caută o vedetă” este necesară suma de 1.760.000 de lei, banii urmând a fi folosiţi pentru cheltuielile de producţie ale campaniei (scenă, sonorizare, sistem de iluminare, echipa tehnică, echipa de producţie, juriu, cheltuieli de transport şi cazare) şi producţia festivalului”, a pecizat preşedintele CJC, Nicuşor Constantinescu.