MENIU

1.500 de dosare pentru încălcarea drepturilor de autor şi de proprietate industrială, în 3 luni

Foto: gandul.info

Aproximativ 1.300 de persoane au fost cercetate şi 1.500 de dosare pentru încălcarea drepturilor de autor şi de proprietate industrială au fost soluţionate de poliţişti în primele 3 luni ale anului, a declarat directorul Direcţiei de Investigare a Fraudelor din IGPR, Dan Bucur.

Potrivit datelor din primele 3 luni ale anului, a fost înregistrat un număr de 1253 de infracţiuni cu privire la drepturile de autor. Astfel, poliţiştii au cercetat 798 de persoane şi au soluţionat un număr de 976 dosare. De asemenea, în domeniul dreptului de proprietate industrială, a fost constatat un număr de 985 de infracţiuni, cu 506 persoane cercetate şi 498 de dosare soluţionate.

Bucur a apreciat că trendul în ceea ce priveşte acest gen de infracţini se menţine "la un nivel constant ridicat". Potrivit lui Bucur, principalele zone de provenienţă a mărfurilor contrafăcute sunt China şi Turcia. "Peste 60% din produsele piratate contrafăcute provin din China, aproximativ 27-28% din Turcia, iar restul din ţări precum Bulgaria, Ucraina, Moldova şi ţările arabe", a declarat Bucur.

În general, produsele contrafăcute ajung în România încărcate în camioane, prin frontiera cu Bulgaria, cu vaporul, pe la Constanţa, sau la frontiera verde, cu Ucraina şi Moldova. Cele mai mari centre în care se comercializează astfel de bunuri sunt bazarul din Suceava şi centrele en-gros mari din preajma Bucureştiului, dar şi centre comerciale precum IDM.

Mai multe articole despre:
cercetări procese controale drepturi de autor