Vlad Țepeș - DRACULA, agent de turism pentru NAPOLI. Cum își fac ghizii locali reclamă cu imaginea temutului domnitor
Numele lui Vlad Țepeș, promovat în întreaga lume drept Dracula, este folosit de agenții de turism pentru a promova Napoli. Și nu întâmplator, pentur că în orașul italian se află preuspul mormînt al temututluo domintor, cât și un bust al acestuia.
Bustul lui Vlad al III-lea, principe al Țării Românești (cunoscut drept Dracula) se află în fața mormântului său, păstrat în mănăstirea complexului muzeal al bisericii Santa Maria la Nova dinNapoli.
"Vlad însă nu pare să fie singurul VAMPIR care a vizitat capitala napolitană, înaintea lui a fost Varney (un alt celebru vampir al literaturii gotice, al cărui destin nemutiror s-ar fi încheiat după ce s-a artuncat în vulcanul Vezuviu - N. R.). Pe scurt, un Napoli atât de întunecat nu putea scăpa unui itinerariul ezoteric", a scris un consultant de turism din Italia.
Teoria că Vlad Tepeș ar fi înmormântat în cripa Bisericii Santa Maria la Nova nu a fost dovedită, iar mulți istorici și arheologi o contestă. Cu toate acestea, "mormântul lui Dracula" se numără printre atracțiile turistice ale orașului Napoli, iar localnicii profită de pe urma legendei lui Dracula. Vizitarea ei costă cinci euro, iar mulți turiști vin aici să vadă locul despre care cred că este mormântul lui Vlad Țepeș.