Cum se fac adevăratele SARMALE turcești. Rețeta este irezistibilă - VIDEO
Ne mândrim cu sarmalele ca fiind o mâncare tradițional românească, lucru care pe jumătate adevărat. Dacă vă plac aceste preparate și poate v-ați săturat de rețelele autohtone, puteți încerca rețeta adevăratelor sarmale, cele turcești.
Dolmas sau sarmalele turcești își au originea în Imperiul Otoman. Acestea se prepară de obicei folosind frunze de viță de vie. Acest tip de sarmale se pot găti și la abur, dar și în sos de roșii.
INGREDIENTE
- 20 de frunze de viță de vie
- 2 lămâi
- 400 g carne tocată de vită sau miel
- 2 lingurițe de pin
- 1 lingură de stafide
- 200 g bulgur sau orez basmati
- 1 ceapă
- 1 cățel usturoi
- o mână de frunze de mentă
- sare
- piper
sursă: reteteunica.ro
Cum se prepară dolmas, sarmalele turcești
- Se pun 500 ml de apă într-o cratiță. Se adaugă puțină sare și se aduce la fierbere. Se adaugă bulgurul, se amestecă și se acoperă cu un capac. Se gătește timp de 15 minute (sau respectând timpul de pe cutie). Se scurge de apă și se lasă la răcit.
- Frunzele de viță de vie se spală și se lasă la înmuiat în apă.
- Ceapa, frunzele de menta și usturoiul se mărunțesc în robotul de bucătărie.
- Ceapa tocată și menta se adaugă peste carnea tocată. Se amestecă și se mai adaugă semințele de pin, stafidele, sarea și piperul. Se amestecă bine.
- Frunzele de viță de vie se opăresc timp de 5 minute.
- Când bulgurul s-a răcit se adaugă peste amestecul de carne și se amestecă până se obține o pastă omogenă.
- Frunzele de viță de vie se scurg de apă și se usucă bine.
- Se pune câte o lingură de carne pe fiecare frunză de viță de vie și se împachetează asemenea unei sarmale românești.
- Într-o cratiță încăpătoare sau un steamer se pune la fiert 1 litru de apă.
- Deasupra cratiței cu apă se pune o sită pentru prepararea la aburi. Se adaugă felii subțiri de lămâie și apoi se așează dolmas una câte una. Deasupra sarmalelor turcești se adaugă un alt strat de felii de lămâi. Se acoperă cu un capac și se lasă la gătit timp de 30 de minute.
- Se îndepărtează feliile de lămâie. Dolmas se servesc cu sos de iaurt sau sos de smântână.
O altă rețetă puteți viziona aici.