Un accelerator american de particule ar putea provoca Apocalipsa, se tem unii experți
Acceleratorul de particule Realistic Heavy Ion Collider, care este al doilea ca marime dupa cel de la CERN, va avea parte de mai multe îmbunătăţiri, pentru a putea realiza experimente mai performante. Activitatea care are loc acolo este însă motiv de îngrijorare pentru unii oameni de ştiinţă.
Realistic Heavy Ion Collider (RHIC), al Brookhaven National Laboratory, este situat în Upton, New York. În interiorul său sunt generate particule a căror temperatură depăşeşte 4 trilioane de grade Celsius, scrie descopera.ro.
Acceleratorul împinge nucleii până la viteza luminii, apoi îi izbeşte unii de alţii, pentru obţine plasmă quark-gluon, o substanţă foarte fierbinte, care a apărut imediat după Big Bang.
Deşi experimentele care au loc aici sunt lăudate de mulţi oameni de ştiinţă, unii se tem că totul va scăpa de sub control, iar acceleratorul va produce accidental mici găuri negre şi particule subatomice dintr-o materie numită de fizicieni „materia ciudată”. Acest tip de materie este întâlnit, cred specialiştii, în stelele neutronice.
Această materia ar putea distruge planeta, spune astronomul Martin Rees. Pământul ar deveni „o sferă hiperdensă, cu un diametru de doar 100 de metri”, se teme el, pentru că acele particule ar crea o reacţie în lanţ, transformând totul în „materie ciudată”.
După ce va fi upgradat, RHIC a avea o putere de 20 de ori mai mare decât cea pentru care a fost construit.
De aceea, unii experţi, printre care Eric Johson, profesor la Universitatea din Dakota de Nord, şi Michael Baram, profesor de legislaţie al Universitatea din Boston, cred că acceleratorul de particule ar trebui reevaluat din punct de vedere al securităţii.
Discuţii asemănătoare au apărut şi când au început la CERN experimentele pentru găsirea „particulei lui Dumnezeu”.