STUDIU: Două specii de căpuşe microscopice trăiesc pe feţele tuturor oamenilor
Două specii de căpuşe microscopice trăiesc în foliculii piloşi de pe feţele tuturor oamenilor, afirmă autorii unui studiu american, publicat joi în PLOS One.
Aceste căpuşe minuscule au opt picioare, sunt înrudite cu păianjenii şi arată ca un cornet de îngheţată, cu picioare robuste la unul dintre capete, informează dailymail.co.uk, potrivit Mediafax.
Un studiu recent a dezvăluit faptul că organismele, invizibile cu ochiul liber, erau prezente în procent de 100% în rândul oamenilor testaţi.
Denumite "Demodex", ele trăiesc în foliculii piloşi, îngropate cu capul în piele şi hrănindu-se cu substanţele uleioase secretate de aceasta.
Oamenii sunt gazde pentru două specii de căpuşe microscopice - Demodex folliculorum şi Demodex brevis.
În trecut, cercetătorii credeau că aceste microorganisme, care fac parte din familia acarienilor, colonizau feţele a peste 85% din totalul oamenilor de pe Terra.
În testele ADN realizate pe 29 de persoane, 100% dintre aceşti voluntari în vârstă de 18 ani s-au dovedit a fi purtători de căpuşe Demodex.
O serie de teste ulterioare, realizate pe alţi voluntari, au furnizat acelaşi procent de 100% referitor la prezenţa căpuşelor pe feţele persoanelor monitorizate.
Oamenii de ştiinţă nu ştiu deocamdată în ce fel aceste căpuşe se răspândesc în rândul oamenilor. Una dintre teorii afirmă că microorganismele sunt transmise de la mame la bebeluşii lor prin intermediul alăptării.
Persoanele tinere sunt cel mai puţin expuse în faţa riscului de contaminare cu căpuşe Demodex. În schimb, acestea au fost găsite pe aproape toate cadavrele studiate.
Căpuşele microscopice se deplasează cel mai probabil pe feţele oamenilor în timpul nopţii.