Scrisoarea secretă a lui Albert Einstein către fiica sa Leiserl. Te va pune pe gânduri!
Albert Einstein este unul din cei mai cunoscuţi oameni de ştiinţă din istorie. S-a născut pe 14 martie 1879, iar în aprilie 1955 a murit, dar geniul sau continuă să surprindă. Einstein a scris numeroase scrisori către fiica să, Lieserl, dar una a rămas în memoria colectivă.
Albert Einstein vorbeşte despre legea supremă a universului, cea mai puternică forţă ce poate există:
„Când am propus teoria relativităţii, foarte puţini oameni m-au înţeles, iar ceea ce urmează să destăinui umanităţii acum, se va ciocni de neînţelegerea şi prejudecăţile din această lume.
Te rog să păstrezi aceste scrisori atât timp cât este necesar, ani, decenii, până când societatea este suficient de avansată pentru a accepta ceea ce voi explica mai jos.
Există o forţă extrem de puternică, pentru care, cel puţin până în prezent, ştiinţă nu a găsit o explicaţie formală. Este forţă care include şi guvernează totul, este chiar în spatele oricărui fenomen care are loc în univers şi încă nu a fost identificată de noi. Această forţă universală este IUBIREA.
Când cercetătorii au investigat o teorie unificată a universului, au uitat cea mai puternică forţă nevăzută. Iubirea este Lumina, care îi luminează pe cei ce o oferă şi o primesc. Iubirea este gravitaţie, deoarece îi face pe unii oameni să se simtă atraşi de alţii. Iubirea e putere, deoarece multiplică tot ce avem mai bun şi oferă umanităţii şansă de a nu pieri în propriul egoism orb. Iubirea expune şi revelează. Pentru iubire noi trăim şi murim. Iubirea e Dumnezeu şi Dumnezeu este Iubire, notează suntsanatos.
Această forţă explică totul şi oferă sens vieţii. Această este variabilă pe care am ignorat-o de prea mult timp, poate pentru că ne este frică de iubire deoarece este singură energie din univers pe care fiinţă umană nu a învăţat să o controleze după voinţă să.
Pentru a evidenţia iubirea, am creat o simplă subtituire în cea mai faimoasa ecuaţie de-a mea. Dacă în loc de E=mc2, acceptăm că energia pentru a vindecă întreagă lume poate fi obţinută din multiplicarea iubirii cu viteză luminii la pătrat, atunci ajungem la concluzia că iubirea este cea mai puternică forţă ce există, deoarece nu are nici o limita.
După eşecul umanităţii în a utiliza şi controla celelalte forţe din univers, care până la urmă s-au întors împotriva noastră, este imperios să ne hrănim pe noi înşine cu o altă formă de energie…
Dacă vrem că speciile noastre să supravieţuiască, dacă vrem să descoperim sensul vieţii, dacă vrem să salvăm lumea şi fiecare fiinţă conştientă ce trăieşte, atunci iubirea este unicul răspuns.
Probabil nu suntem încă pregătiţi să creăm o bombă a iubirii, un mecanism destul de puternic pentru a distruge ura, egoismul şi lăcomia care devastează planetă.
Cu toate acestea, fiecare individ poartă cu sine un mic, dar puternic generator de iubire, a cărui energie aşteaptă să fie eliberată.
Când o să învăţăm să oferim şi să primim această energie universală, dragă Lieserl, vom putea afirmă că iubirea învinge tot, că poate transcende totul şi orice, deoarece iubirea este chintesenţa vieţii.
Regret profund că nu am fost capabil să exprim ceea ce este în inima mea, care a bătut în linişte pentru ţine întreagă mea viaţă. Poate e prea târziu pentru scuze, dar cum timpul e relativ, simt nevoia să îţi împărtăşesc că Te Iubesc şi datorită ţie am ajuns la răspunsul suprem!
Tatăl tău,
Albert Einstein”