Reuşită extraordinară: replică aproape perfectă a creierului uman, realizată în laborator
O replică aproape perfectă a unui creier uman, conținând 99% din genele existente în creierul unui fetus uman cu vârsta de cinci săptămâni, a fost realizată de o echipă de cercetători de la Universitatea de Stat din Ohio și va fi folosită pentru a descoperi tratamente contra unor afecțiuni neurologice, precum Alzheimer și boala Parkinson.
Crescut in vitro pornind de la celule adulte de piele umană, acest model de creier — cel mai complex realizat până în prezent — are dimensiunile gumei de la un creion și conține toate principalele regiuni cerebrale și o măduvă a spinării, dar nu are sistem vascular, relatează miercuri AFP și ziarul spaniol 'ABC'.
Profesorul Rene Anand, coordonatorul acestui studiu, nepublicat deocamdată în nicio revistă de specialitate, a prezentat rezultatele cercetării marți, în statul american Florida, în cadrul unei conferințe pe teme de sănătate în sectorul militar.
Specialiștii din Ohio au creat un 'start-up' pentru a comercializa metoda de dezvoltare in vitro a unui creier, potrivit unui comunicat de presă al universității menționate. Se speră că, în acest fel, se vor putea testa mai ușor o serie de tratamente experimentale contra unor boli ale creierului incurabile până acum.
'Acest model este foarte promițător pentru sănătatea umană deoarece oferă cele mai bune opțiuni pentru testarea și dezvoltarea de tratamente fără a recurge la rozătoare', a subliniat Rene Anand. În plus, a adăugat el, acest creier permite efectuarea de cercetări genomice direct și nu prin intermediul modelelor matematice, așa cum se procedează la ora actuală.