MENIU

Proiect SF. Lumina solară și aerul, transformate în apă!

Locuitorii unei mici insule aflate în largul coastelor Timorului de Est, care s-au confruntat timp îndelungat cu lipsa de apă potabilă, şi-au asigurat de curând rezerve regenerabile de apă proaspătă, de care vor dispune de acum înainte cu regularitate, graţie unei tehnologii care utilizează doar aer şi energie solară.

Acea tehnologie inovatoare utilizează puterea solară pentru a absorbi vaporii de apă din aer, pe care îi transformă apoi în apă potabilă, cu scopul de a reduce poluarea cu deşeuri din plastic şi de a oferi astfel o resursă regenerabilă de apă potabilă acelei mici comunităţi umane de pe insula Atauro, ce dispune de o bogată biodiversitate.

"Oamenii care trăiesc pe insula Atauro nu aveau în trecut posibilitatea de a bea apă proaspătă care să nu fie îmbuteliată în recipiente din plastic", a declarat Rob Bartrop, director financiar al Zero Mass Water, compania americană aflată la originea acestei tehnologii.

"Pentru prima dată... ei dispun acum de o sursă regenerabilă de apă, pe care vor putea să se bazeze în viitor", a adăugat el pentru Thomson Reuters Foundation.

Creşterea populaţiei şi schimbările climatice pun o presiune tot mai mare pe rezervele limitate de apă dulce ale planetei noastre, iar penuriile de apă au început să se agraveze şi să fie înregistrate din Orientul Mijlociu până în Asia şi America Latină, au anunţat luna trecută oamenii de ştiinţă.

La fel ca multe insule asemănătoare din acea regiune, insulei Atauro îi lipseşte infrastructura de extragere şi distribuţie a apei potabile, iar cei 10.000 de locuitori ai săi depind de apa din precipitaţii şi de proviziile îmbuteliate transportate pe mare pentru a le asigura nevoile de consum.

Noul proiect, implementat în colaborare cu ONG-ul american Conservation International, a început să funcţioneze în luna iunie şi foloseşte un material special pentru a absorbi vaporii de apă din aer, care sunt apoi transformaţi în apă potabilă.

Proiectul, care reduce şi deşeurile din plastic de pe insula Atauro, produce deja 12.000 de litri de apă potabilă pe lună.

Tehnologia creată de Zero Mass Water este folosită acum în şcoli, locuinţe şi sedii de companii din peste 35 de ţări, însă proiectul din Atauro este unul dintre primele din lume care au fost create pentru a acoperi nevoile de apă potabilă ale unei comunităţi întregi.

Mai multe articole despre:
soare apa potabila aer insula timor