Previziune alarmantă despre omenire în viitorul apropiat
Planeta ar putea număra 8,5 miliarde de persoane în 2030, potrivit ONU. Care ar putea fi soluțiile pentru a asigura hrana pentru un astfel de surplus de populație și unde ar trebui să locuiască noii locuitori ai planetei pentru a nu accentua degradarea mediului și pentru ca noile colonii să dispună de resursele necesare? Suplimentul Le Plus al cotidianului Le Nouvel Observateur a încercat să ofere o serie de răspunsuri în acest sens.
Potrivit unor declarații recente ale lui Nicolas Sarkozy, suprapopularea mondială este un risc mai important pentru umanitate decât schimbarea climei, scrie Agerpres.ro.
O persoană care ajunge astăzi la vârsta de pensionare a văzut populația triplându-se de la nașterea sa. În jur de 7,3 miliarde de oameni trăiesc azi pe Terra iar estimările ONU evocă o ipoteză de creștere medie de până la 8,5 miliarde de oameni în 2030, 9,7 miliarde în 2050 și 11,2 miliarde în 2100.
Chiar dacă nu ar exista schimbarea climei și consecințele sale asupra productivității agricole, aprovizionării cu apă potabilă și gradului de habitabilitate al anumitor regiuni de pe glob, tot ar exista o problemă cu resursele.
Vor trebui deci găsite soluții viabile pentru a-i hrăni pe toți acești oameni, iar site-ul francez oferă câteva soluții în acest sens.
Prima dintre soluțiile propuse este reducerea numărului de nașteri. Aceasta ar fi soluția logică — întrucât nu există suficiente resurse, ar trebui prevenită creșterea populației, de exemplu condiționând ajutorul internațional de reducerea numărului de nașteri sau introducând la nivel mondial 'alocațiile familiale în sistem invers' pentru a recompensa familiile cu mai puțin copii, în special în țările cu o creștere puternică.
A doua soluție propusă este reducerea risipei alimentare. Nu este poate o soluție pe termen lung, dar omenirea produce cantități colosale de hrană fără a le consuma. Recent, se estima că în Europa ar putea fi hrănite 200 de milioane de persoane în plus cu produsele care nu se consumă și, odată ajunse în pragul expirării, ajung să fie aruncate.