MENIU

Piramida lui Keops, vandalizată de adepții teoriilor conspiraționiste

Piramida lui Keops, vandalizată de adepții teoriilor conspiraționiste

Trei bărbați de naționalitate germană, șase cetățeni egipteni, angajații însărcinați cu paza piramidei și mai mulți angajați ai Ministerului Antichităților din Egipt, sunt anchetați în acest moment după ce au fost acuzați de vandalizarea celebrului monument antic sau, după caz, de facilitarea accesului în zone restricționate ale piramidei.

Trei bărbați de naționalitate germană, șase cetățeni egipteni, angajații însărcinați cu paza piramidei și mai mulți angajați ai Ministerului Antichităților din Egipt, sunt anchetați în acest moment după ce au fost acuzați de vandalizarea celebrului monument antic sau, după caz, de facilitarea accesului în zone restricționate ale piramidei, scrie stiintasitehnica.com.

Dominique Goerlitz și Stefan Erdmann, doi dintre cei trei bărbați din Germania (cel de al treilea arestat este un cameraman) s-au recomandat ca adepți ai „istoriei alternative” și, deși recunosc ei înșiși, nu au niciun fel de pregătire în arheologie sau istorie, au fost convinși că pot demonstra că marile piramide nu sunt creații ale civilizației egiptene antice. Nu se cunosc încă metodele prin care aceștia au convins mai mulți oficiali egipteni să le permită accesul în zone în care nu pot pătrunde decât arheologii autorizați.

Însă este cert că bărbații au sustras mai multe artefacte antice și chiar au alterat un cartuș inscripționat cu numele faraonul Khufu (Kheops) în încercarea lor de a preleva mostre pe care să le analizeze în Germania și pe baza cărora să dovedească faptul că inscripțiile sunt mult mai noi decât piramidele.

Goerlitz și Erdmann nu și-au ascuns faptele, ba chiar au mers până acolo încât au postat pe internet mai multe fotografii cu ei înșiși în timp ce vandalizau situl arheologic. Conform declarațiilor celor doi, Kheops și-a asumat în mod fals meritul de a fi construit piramida, menționându-și numele pe un monument construit, în realitate, cu mii de ani înaintea sa de către locuitorii Atlantidei.

Convingerile celor doi bărbați nu sunt, în fapt, unele noi. Ei au recunoscut că au fost inspirați de scrierile elvețianului Erich von Däniken, cel care afirmă în cărțile sale că marile piramide din Egipt, precum și o întreagă pleiadă de monumente antice, sunt opere ale extratereștrilor sau ale atlanților.

Mai multe articole despre:
piramidă teorii keops conspirationiste