MENIU

NASA, tot mai aproape de o descoperire istorică! Ce au găsit cercetătorii pe Marte

Planeta Marte

NASA a descoperit un lucru care indică (încă o dată) faptul că pe Marte a existat apă, observând cu ajutorul roverului Curiosity crăpături de noroi pe suprafaţa Planetei Roşii.

Cercetătorii de la NASA au mai descoperit un indiciu conform căruia Marte a găzduit apă: crăpături care par a fi apărut în urma procesului de desicare (pierdere de umiditate), scrie Descoperă.

Ipoteza principală a păstrării acestor suprafeţe este reprezentată de procesul de sedimentare care a acoperit supraţa, care mai apoi s-au erodat în urma acţiunii vântului. Crăpăturile au rezistat eroziunii datorită faptului că au fost umplute cu sedimentul stratelor care le-au protejat. De asemenea, aceştia cred că această suprafaţă are o vârstă de 3 miliarde de ani.

Un savant al proiectului Curiosity menţionează că „dacă într-adevăr acestea sunt crăpături în urma desicării, se potrivesc contextului Muntelui Sharp pe care Curiosity l-a analizat timp de câteva luni”. De asemenea, dezvăluie şi că „lacurile antice variau în adâncime şi extindere odată cu trecerea timpului, iar câteodată dispăreau. Vedem multe dovezi de intervale uscate între intervalale mai lungi de existenţă a lacurilor”.

Din păcate, uzura îşi spune cuvântul. Există unele probleme cu ustensilele de forare ale Curiosity. Totuşi, această descoperire este importantă în contextul descoperirii vieţii pe Planeta Roşie, iar roverul de pe suprafaţa lui Marte este momentan cel mai util instrument.

Mai multe articole despre:
NASA Marte cercetători