MENIU

Misterul unor ceasuri inventate în urmă cu peste 300 de ani, descifrat! Cercetătorii sunt fascinați

Cercetătorii mexicani susţin că au descifrat misterul unor ceasuri cu pendul al căror mecanisme se pot influenţa reciproc şi se pot sincroniza indiferent de timpul la care sunt setate.

Încă de la conceperea lui, mecanismul acestui dispozitiv a fascinat lumea ştiinţifică, scrie Descoperă.

Specialiştii susţin că dispozitivul, inventat în anul 1665 de către fizicianul olandez Christiaan Huygens, va ajuta lumea ştiinţifică să descifreze comportamentul unor structuri de bază din organismul nostru, cum este, de exemplu, sistemul nervos. 

Într-un studiu publicat anul trecut în revista Scientific Reports, cercetătorii sugerau că sincronizarea se explică prin transmiterea unor pulsaţii de la un pendul către celălalt.  Jonatan Peña Ramirez, cercetător în cadrul Centrului pentru Cercetări Ştiinţifice şi Educaţie Superioară din Ensenada, Mexic, este, însă, de altă părere.

El susţine că explicaţia dată iniţial de către inventatorul sistemului este cea care trebuie luată în considerare. În urmă cu peste trei secole, Huygens observa că indiferent de momentul în care ceasurile erau puse în funcţiune, după aproximativ jumătate de oră, pendulurile lor se balansau exact în direcţia opusă. 

Pentru a demonstra teoria fizicianului olandez, oamenii de ştiinţă au folosit două mecanisme complexe, cunoscute sub denumirea de ,,ceasuri monumentale". În momentul în care le-au pus în funcţiune, specialiştii au avut câteva surprize: pendulele nu se balansau în direcţie opusă, ci în aceeaşi direcţie şi, mai mult decât atât, în timp, ele îşi încetineau viteza şi măsurau timpul din ce în ce mai imprecis. 

În încercarea de a explica acest rezultat, cercetătorii au elaborat un model matematic, în care au luat în considerare flexibilitatea suportului de lemn pe care au fost aşezate cele două ceasuri. Rezultatul pe care l-au obţinut sugerează faptul că masa folosită drept suport ar reprezenta un mijloc prin care vibraţiile emise de cele două pendule ar putea circula. 

Deşi au putut identifica modul în care cele două ceasuri reuşesc să se sincronizeze, oamenii de ştiinţă mexicani spun că mecanismul acestora ascunde încă secrete: ,,Încă mai există secrete pe care le vom desluşi odată ce sistemul va fi studiat în detaliu. De-abia atunci vom putea afla cât de complexă este, de fapt, invenţia lui Huygens", a declarat Jonatan Peña Ramirez pentru publicaţia Live Science.

Mai multe articole despre:
ceasuri cercetători