Misterul giulgiului din Torino: Un nou test ADN sporeşte controverse
Analizele ADN ale materialului din care a fost confecţionat giulgiul din Torino, care, potrivit religiei catolice, ar fi acoperit trupul crucificat al lui Iisus, au scos la iveală numeroase urme de ADN, relatează Discovery News.
Potrivit noilor analize, pe pânza de in ce are dimensiunile de 4,36 metri x 1,1 metri au fost descoperite secvenţe de ADN aparţinând atât unor europeni, cât şi nord-africani, indieni sau arabi, scrie Mediafax.ro.
Studiul a fost condus de specialistul în genetică Gianni Barcaccia, de la Universitatea din Padova din Italia, scrie Discovery News.
Rezultatele au pus în lumină existenţa unor secvenţe ADN, atât de la om, cât şi de la plante, în profunzimea materialului din care a fost confecţionat giulgiul. Gianni Barcaccia şi colegii săi au întreprins analize care vizează studiul moleculelor de praf de pe suprafaţa pânzei, unde au descoperit urme de ADN mitocondrial uman, care provin de la indivizi variaţi ca origine, respectiv de la locuitori din nordul Africii, până la chinezi sau indieni.