MENIU

Inginer român de la Mercedes explică de ce mașinile moderne nu mai "țin'' ca pe vremuri

Un inginer român specializat în siguranță funcțională și securitate cibernetică la Mercedes-Benz a explicat cât adevăr și cât fals este în opinia exprimată de numeroși șoferi că mașinile din zilele noastre "nu mai țin" așa cum o făceau modelele clasice din urmă cu câteva deceniii.

De altfel, Paul Danci și-a intitulat postarea ”Nu se mai fac mașini astăzi așa cum se făceau mai demult”.

Specialistul explică apoi că un sâmbure de adevăr, dar că este vorba de o simplă adaptare la vremurile pe care le trîim, iar dacă ne raportăm la sigurnața șoferilor și celor aflați într-o mașină modernă, acaesta a crescu

"Tehnologia a evoluat și ce exista în urmă cu 30-40 de ani în industrie e incomparabil cu ce există acum. Tehnologia, era probabil chiar rudimentară comparat cu ce există astăzi în industria automotive.

 

De ce mașinile nu mai ”țin„ astăzi așa cum țineau ”adevăratele mașini mai vechi"?

Unul dintre motive: construcția și apoi mentenanța mașinilor este puternic reglementată de către state, diferite comisii internaționale, etc. În trecut fiecare putea face ce vrea, dar astăzi procesul să lansezi o mașină nouă este extrem de complicat. Aceste reglementări introduc condiții noi de producție și întreținere care cresc costurile în timp și mașinile vechi nu vor fi rentabile.

Câteva dintre reglementările actuale și cele care vor veni în 2023 și mai departe:

 

- Materialele trebuie să fie reciclabile în proporție de X%, proporția se schimbă periodic. Asta înseamnă că peste 20, 30, 40 de ani, tehnologia de reciclare trebuie să fie disponibilă. În puține cazuri o tehnologie de astăzi va fi disponibilă peste 40 de ani, deci viața mașinilor este limitată de asta.

- În cazul motoarelor termice, normele de poluare sunt tot mai stricte și mașinile mai vechi poluează mai mult deci cei care fac legislația vor să scape cât de repede de mașinile considerate vechi. ”Mașină veche” va fi tot mai ”tânără”. Dacă în 2022, o mașină veche este considerată o mașină care are 20 de ani, în viitor, veche va fi 7-10 ani.

 

- Multe mașini premium care se produc astăzi au în spate servicii software în cloud care sunt folosite să trimită sau să primească date de la/la mașini. Va fi ineficient și costisitor pentru firmele de mașini să mențină în funcție aceste servicii din cloud pentru 20-30 ani. O durată de 7 – 12 ani ar putea fi acceptabil. În viitor tot mai multe mașini vor avea servicii cloud, nu doar cele premium.

 

- Noile legi în domeniul securității cibernetice cere ca producătorul de mașini să se asigure că o mașină este securizată cât timp e funcțională. Asta nu o poate face doar producătorul, ci trebuie să colaboreze cu companiile care au făcut software-ul din mașină, cei care au produs procesoarele, memorii, PCB-urile și altele. Multe firme probabil nici nu vor mai exista pe piață peste 30 de ani, deci producătorul de mașini (OEM) nu va avea cu cine să mențină securitatea mașinilor până se va termina ciclul de viață. Asta din nou limitează durata de viață a mașinii.

 

- Piesele de schimb trebuie să treacă prin procesele de mai sus (reciclare, securitate, siguranță, etc.), deci pe piața componentelor de mașini trebuie să existe piese cât timp o mașină mai este pe ”activă”. Este foarte greu de întreținut mediul de lucru, echipamentele, software-ul folosit pentru a configura, adapta o piesă de schimb într-o mașină veche peste 20 de ani, cu perspectiva actuală. Componentele sunt securizate, deci este nevoie de aplicații speciale pentru a putea schimba ceva în mașină.

 

- Tehnologia evoluează mult mai repede comparat cu acum 30-40 de ani. Un exemplu ar fi, calculatoarele cuantice. Când acestea vor fi utilizabile pe scară largă, toți algoritmii de securitate cibernetică sunt vulnerabili în fața lor. Asta înseamnă că toate datele ”secrete” stocate în mașini vor fi vulnerabile. Nimeni nu va chema în service mașinile vechi pentru a schimba securitatea, nici nu va fi tehnic posibil. Acesta este doar un exemplu dar urmează tehnologii ca și blockchain sau altele.

Mașinile vor migra spre conceptul de ”serviciu”. Adică ”mașina ca serviciu” nu ca și bun independent deținut de o entitate. Va fi costisitor în viitor, să zicem în 10 ani de acum, să întreții o mașină care are în spate servicii de date care trebuie să asigure date, securitate, actualizări de software, etc. Pe lângă costurile de achiziție și costurile de reparație vor trebui plătite tot felul de abonamente pentru că mașină e conectată și trebuie întreținută. Întreținerea nu va fi doar mecanică sau electronică ci și software.

În concluzie, în condițiile preconizate, mașinile produse începând cu 2022-2023 vor avea o durată de viață de aproximativ 7-12 ani. Dupa ce durata de viață oficială se va termina, probabil nu se mai găsesc piese de schimb de la producătorul original sau cei ce au licențe de producție, nu mai există suport pentru multe din serviciile cloud din mașină, garanție, programele de diagnoză nu vor mai funcționa și probabil nu se va mai putea vinde prin reprezentațele oficiale. Poate vor apărea și altele efecte...

Concepte similare ca și cele de mai sus se aplică astăzi la produsele electronice ca și telefoane, calculatoare, electrocasnice, etc", a scris Paul Danci pe Facebook. 

 

Mai multe articole despre:
inginer mercedes masini rezistente germania auto