Guvernul SUA, interesat de "ÎNTUNECAREA" Soarelui. Plan controversat pentru a reduce efectul de încălzirea globală
Guvernul american este interesat, în mod oficial, de cel mai ambițios, dar și controversat proiect de reducere a efectului de încălzire globală, prin "modificarea radiației solare". Practic, este vorba de lansarea în atmosferă a unor substanțe care să oprească o parte din radiații, într-un mod asemănător înnorării naturale sau a smogului provocat de poluare.
Raportul publicat pe site-ul Casei Albe mandatează în numele Congresului SUA crearea unui cadru de cercetare privind „modificarea radiațiilor solare”, prin așa-numita „geo-inginerie”.
Documentul, datat iunie 2023, menționează 5 posibile metode de reducere a intensității radiației solare, însă 2 sunt luate cu precădere în calcul, scrie BILD.de.
Metodele de răcire
Prima metodă presupune injectarea de aerosoli, particule de oxid de sulf, în stratosferă, care se reflecte o parte din lumina Soarelui. Este cam ceea ce se întâmplă în urma uriașelor explozii vulcanice care populează nori de fum și particule în straturile superioare ale atmosferei.
A doua metodă se referă la albirea și opacizarea norilor, prin injectarea de sare de mare
Casa Albă spune că, în principiu, este favorabilă analizei acestor posibilități. „Un program de cercetare privind efectele științifice și sociale ale modificării radiației solare (SRM)” ar trebui să exploreze acum riscurile și beneficiile, potrivit raportului, citat de BILD.de.
Casa Albă spune "DA" unei nebunii. Modificarea climei, cea mai periculoasă direcție a dezvoltării tehnologice
Planul guvernul american aduce în discuție o serie de avertismente ale unor oameni de știința care se tem că astfel de deschide o cutie a Pandorei științifico-militară.
Astfel, planul SRM este considerat prea riscant și prea scump. „Aș descrie începutul drept un dezastru”, explică expertul în climă, profesorul Mojib Latif de la Centrul Geomar Helmholtz pentru Cercetare Oceanică din Kiel, pentru BILD.
„Sistemul Pământului este prea complex pentru a putea experimenta. Dar acum vine Casa Albă, care spune DA, acestei nebunii”.
„Există o serie de efecte secundare care nu pot fi evaluate. De exemplu, stratul de ozon ar putea fi deteriorat.” În plus, nu este posibil să oprești totul pur și simplu odată ce ai început, explică expertul german.
Latif crede că în spatele încurajării unor astfel de experimente se află atât interese economice (menținerea exploatării combustibililor fosili), cât și politico-militare: „Țara care deține această tehnologie în mâinile sale ar putea fi capabilă să o folosească și ca armă. Ea ar putea, de exemplu, întuneca alte țări.”