MENIU

Ghepardul nu mai este considerat cel mai rapid animal terestru din lume. Cine deţine noul record

Până acum, ghepardul era considerat cel mai rapid animal terestru din lume, dar acum titlul revine unei căpuşe micuţe, nu mai mare ca o sămânţă de susan, scrie descopera.ro.

Paratarsotomus macropalpis, o căpusă din California, se deplasează cu o viteză uimitoare având în vedere dimensiunea ei. În doar o secundă, parcurge o distanţă echivalentă cu de 322 de ori lungimea corpului său.

Prin comparaţia, un ghepard poate parcurge doar de 16 ori lungimea corpului său într-o secundă.

Recordul anterior era deţinut de cărăbuşul tigru australian, care se deplasează de 171 de ori lungimea propriului corp într-o secundă.

Raportând noua performanţă la dimensiunea unui om, ar însemna ca o persoană să alerge cu o viteză de peste 2.000 de km/h.

Descoperirea privind noul record a fost făcută de Samuel Rubin, student la Colegiul Pitzer din California, care a observat o vară întreagă capuşele Paratarsotomus macropalpis.