Everest va fi întotdeauna cel mai înalt munte din lume?
Muntele Everest este cel mai înalt munte din lume, dar unii curioși, chiar din rândul oamenilor de știință, se întreabă dacă situația aceasta se va păstra pentru totdeauna. Părerile sunt împărțite, dar există un cvasi-consens că dacă se va schimba clasamentul înălțimilor, tot un masiv din Himalaya va deține supremația.
Oameni de știință au sugerat că Nanga Parbat, unul dintre vecinii Himalaya ai Everestului și al nouălea cel mai înalt munte de pe Pământ, crește suficient de repede încât într-o zi să depășească Everestul în înălțime. Cu toate acestea, o parte dintre geologii care au studiat în profunzime procesele de formare a munților înalți cred că deși Nanga Parbat crește mai repede decât Everestul, se și erodează mai rapid din cauza intensității musonilor din acea zonă.
În schimb, Everestul crește și se erodează mai lent, păstrând un avans de 610 m față de Nanga Parbat. Cu toate acestea, unul dintre specialiștii citați de Live Sciene nu exclude posibilitatea ca un alt munte din Himalaya să preia tronul într-o zi.
Factorii meteorologici s-ar putea schimba în timp, a spus el, provocând schimbări ale ratelor de creștere ale vârfurilor. „[Coliziunea tectonică din Himalaya] va continua încă 10 milioane de ani”, a spus expertul, așa că există suficient timp "pentru a jongla puțin cu aceste variabile.”